Ieri în drum spre autobuz, așa din senin, am primit o veste extraordinară, am fost acceptate, eu și fetele mele, să participăm la The London Illustration Fair 2017!
Atât de minunată a fost vestea că nu m-am mai urcat în autobuz, cum să stai jos într-o zi ca asta!...am luat-o la pas, ba îmi venea să o iau la fugă! În cerc!
Mă simt...așa...cum să zic...rotund, rotund ca o bila. Și-mi vine să mă dau de-a dura pe trotuar.
Se întâmplă uneori câte ceva de ți-se rotunjește pentru o clipă viața. Și parcă toate fac sens, și zilele mai grele și nereușitele, și atunci când s-a stricat glazura, sau când s-a spart un obiect în cuptor, sau când nu s-a răcit la timp, sau când ai pierdut trenul sau cine știe ce vis...toate, mai mari și mai mici, toate au avut locul lor, ca să fie acum rotund complet.
Ehee, dar oricât ai vrea nu durează prea mult rotundul, că iar se rostogolește și iți dai seama cât e de treabă, câte sunt de pregătit și de pus în ordine....
Cum oricum n-am ce-i face, să se rostogolească zic! Să se rostogolească după pofta inimii.
Am început de la o vreme să apreciez și între-rotundurile mai mult și nu din înțelepciune, din necesitate. Am eu așa o bănuială că, deși nu se vede clar cu ochiul liber, și pământul e rotund ca o bilă albastră-verde care se rostogolește prin spațiu...care la rândul lui e rotund.
Și să nu vă mai învârt atâta asta e linkul:
