top of page

Ghemul cenușiu


Într-o marți cu ninsoare, a venit pe lume o fătucă veselă și zglobie care se îmbrăca doar în rochițe care se înfoaie, vorbea cu florile și cânta când era singură în baie.

Era o fetiță ca toate fetițele, când veselă, când plângăcioasă, mofturoasă la masă, n-avea prea multă răbdare, nu putea să stea într-un loc prea mult timp, se plictisea repede, i-a fost greu la început să împartă cu frățiorul mai mic, mărul, ciocolata și pe mama, dar era tare atentă și curioasă și dornică să învețe.

Când nu se juca cu frățiorul ei, pe care îl iubea foarte tare, activitatea ei preferată era să adune pietricele cenușii din colbul străzii și să le pună într-o găletușă cu apă, iar ele se făceau atât de frumoase, își arătau adevărata înfățișare și străluceau în soare ca nestematele. Le colecționa pe toate astfel că avea în curte la bunici o grămăjoară considerabilă de pietre aparent cenușii și fără însemnătate.

Avea și alte activități interesante, de trei ori pe zi se ducea în grădină și salva gâzele de la înec din cazanul cu apă de ploaie, vizita în fiecare după-amiază păianjenul cu cruce uriaș ce locuia în pod, prindea muște cu pliciul ca să hrănească găinile, ieșea pe stradă după ploaie să sară în bălțile cu apă călduță, observa cu atenție viețuitoarele de sub pietre, stropea toată curtea dintr-o cană de tablă cu apă să cheme ploaia în zile cu arșiță, răsfoia manualele de botanica și zoologie ale surorii ei mai mari ce aveau ilustrații, și multe altele, despre care nu știa nimeni nimic...

Căci femeile din familia ei, mama, sora mai mare și bunica aveau pe cap un ghem de lână cenușiu, ce creștea încet și pe nesimțite. Astfel bunica avea pe cap un ghem uriaș cenușiu ce o indispunea grozav, mama avea unul puțin mai mic iar sora ei mai mare unul abia început.

Le era tare greu cu ghemul ăsta pe cap, îl cărau peste tot, la bucătărie când făceau cozonaci, în gradină când plantau arpagic, pe stradă, la poartă cu vecinele ba chiar și în vacantă, pe plajă la mare. Unde mai pui că dormeau cu el. Erau istovite. Bunica era în cea mai mare parte a timpului irascibilă iar mama suferea cumplit din cauza greutății ghemului. Iar veselia fetiței noastre, hai s-o numim Dea, nu era mereu binevenită printre femeile astea obosite și plânse și nu e de mirare. Aveau altele pe cap, mai grave și mai importante -un mare ghem cenușiu.

Sora ei, care avea ghemul abia început pe vremea aia, petrecea timp cu Dea seara înainte de culcare și inventau povesti care mai de-care, când una când cealaltă, iar Dea era tare fericită. Într-o zi bunica a pus-o pe Dea noastră să arunce grămăjoara de pietre din curte, fapt ce a întristat-o foarte tare. S-a consolat cu gândul că oricând poate lua de jos o pietricică prăfuită și sa o spele în apă. Ba poate chiar să o pună la loc unde a găsit-o și doar ea să știe cât poate fii de frumoasă. Ăsta va fi secretul ei, viața ei secretă.

A venit însă și ziua când Dea a primit la rândul ei un ghem cenușiu, nu se știe exact când, la început era atât de ușor de ignorat. Abia după o vreme când era prea obosită să se cațere în copaci sau să danseze a înțeles că și ea îl are. Ba de la un timp, cu gemul acela strâns în jurul capului a început să fie uitucă. Se pierdea uneori ore, zile sau săptămâni în șir în uitare și apatie. Uita de viața ei secretă căci acum avea la rândul ei altele pe cap. Avea încă vise dar bietele nu vedeau niciodată lumina zilei, erau acoperite și încâlcite în lâna cenușie. Și au trecut mulți ani asa, în neștire, și ghemul Deei era acum

la fel de mare ca al mamei.

Însă într-o zi oarecare, pentru că ceva înăuntrul ei era încă zglobiu, se pare, Dea a început să depene ghemul cenușiu și să tricoteze din el ceea ce trebuia să fie la început un fular. Ce idee năstrușnică! și-a zis cu voce tare.

Dar când fularul a fost gata, pentru că mai avea încă multă lână cenușie în jurul capului, a continuat să lucreze neobosit zi și noapte. Astfel s-a trezit după o vreme că tricotase în jurul ei un soi de cocon cenușiu în care intra cu totul, doar fața ce-i mai rămăsese afară. iar pentru că mai avea încă puțină lână, i-a făcut și două urechi, ca de ursuleț. Minunat! a exclamat. Era tare drăgălaș, iar Dea era încântată. Și obosită, după atâta muncă s-a așezat să doarmă.

A dormit așa mult, nu știm cât, știm doar că soarele a răsărit de multe ori dar ea nu era gata Încă puțin, spunea,

mai dorm puțin...și se întorcea în lumea viselor căutând parcă unul anume. Apoi, tot într-o marți, odată cu primăvara, Dea s-a trezit și a ieșit din coconul ei pregătită, și-a amintit cu claritate de ce a venit pe lume precis în acea marți cu ninsoare, și nu în alta, a venit să privească cenușiul atent și într-o anumită lumină și să-i vadă Frumusețea ascunsă, cea cu F mare. Căci dacă știi să privești, tot cenușiul din lume nu o poate ascunde. Iar asta nu trebuie să mai fie un secret.Se simțea atât de ușoară încât îi venea să danseze și asta a și făcut.

Început

Follow me
  • Facebook
  • Instagram
bottom of page