Cum fu la târg?

Deși vremea nu a ținut deloc cu noi, Târgul Mărțișorului de anul acesta a fost surprinzător de animat.

Am întâlnit mulți oameni noi și vechi prieteni, toți frumoși și foarte curajoși.

Mare curaj îți trebuie să te aventurezi pe o vreme ca aia la MȚR în căutarea primăverii!

Iar atmosfera a fost așa caldă că am uitat, de multe ori, de frigul de-afară.

Vreau să mulțumesc, cu ocazia asta, tuturor celor care ne-ați vizitat, celor care au avut stand #rezist și organizatorilor.

Amintesc aici, într-o ordine oarecare, câțiva oameni dragi care au avut stand, sau au fost doar în vizită, și mi-au înseninat zilele.

Iulia Ignat, Oana Stoica, Florina, Raluca de la Little Houses, Andreea și Tiberiu de la Ceramic Sparrow, Cristina Ciobanu și Mura, Or Ka și Flavia Marele, Raul de la Organic Joy, Ioana de la PasareaMaiastra design, Iulia de la Căsuța cu Cerdac, Mihaela de la Atelierul de Porțelan, Cristina, Ciprian Ariciu, Nico, Ducu, Dora și Andrei, Maria Militaru de la Maru ceramic studio.

Altfel ce să vă mai zic?... Am plecat de la târg foarte obosită dar fericită. Cu multe idei noi și cu mai mult curaj de mers înainte. Idei pe care trebuie să le mai clocesc puțin, dar veți afla mai multe în curând.

.


Follow me
  • Facebook
  • Instagram
priveste cerul 2-01.png