December 24, 2018

October 12, 2018

March 27, 2018

March 14, 2018

March 4, 2018

Please reload

Recent Posts

Albăstrița

October 12, 2018

1/2
Please reload

Featured Posts

Dislexia/alexia și alexandra

November 2, 2018

 

Abia când am ajuns la facultate am început să mă suspectez de puțină dislexie...nu multă, un pui.

Dar să vedem întâi ce este ea.

Dislexia, cunoscută și drept tulburare de citire sau alexie, reprezintă dificultatea de învățare caracterizată prin probleme de citire în ciuda unui nivel normal de inteligență. Diferite persoane sunt afectate în moduri diferite. Problemele pot include rostirea cuvintelor, ortografierea cuvintelor, citirea rapidă, scrierea cuvintelor, pronunțarea cuvintelor la citirea cu voce tare și înțelegerea textului citit. Adesea, aceste dificultăți sunt observate mai întâi la școală. Dificultățile nu sunt voluntare și cei cu această afecțiune au o dorință normală de a învăța.

 

În cazul meu, a trecut aproape neobservată prin scoală deși mereu îmi mânca literele de pe caietul de dictare, ba scuipa câte un "i" în plus la fi, ba amesteca așa tare câte un text că intram în panică la citit cu voce tare, ba îmi încurca aritmeticile.

 

Doamna învățătoare n-a observat, în cei patru ani, micul pui de dislexie care stătea mereu cu mine în bancă, și mă acuza, pe nedrept, de neatenție și încăpățânare. Cele mai mari dificultăți le-am avut la limbile străine,engleză și franceză unde așa cum știți și voi, nu se scrie cum se citește, și îmi încărcam memoria de scurtă durată cu tot soiul de joculețe ca să țin minte, pe care le uitam destul de repede și trebuia să o iau de la capăt. Dar pentru că aveam o memorie bună vizuală, pentru că eram atentă și învățam mereu din clasă, pentru că înțelegeam geometria în spațiu și aveam o imaginație bogată aveam mereu -10...niciodată perfect.

Mai târziu am început să nu îmi mai fac toate temele, să nu mai ridic mâna, la liceu să mai chiulesc de la ore, să fac minimul de efort, să fiu invizibilă în clasă și să citesc alte cărți decât ce cereau la scoală...pentru că îmi plăcea să învăț și eram curioasă dar obosisem să fiu judecată așa aspru.

 

Și acum, mare fiind, înțeleg că micuța mea dislexie nu va pleca nicăieri, că trebuie să fiu cât pot eu de atentă dar că ăsta nu e un motiv de a mă ascunde sau de a renunța a mai scrie.

Și, cine știe, poate tocmai puiul ăsta de dislexie m-a făcut să fiu mai atentă la spiritele naturii, la lună și stele, la fete cu părul albastru, la cer și alte lucruri o mie. :)

 

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow Us
Please reload

Search By Tags
Please reload

Archive
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square