top of page

Scrisoare pentru Eva. Pe fir înapoi.


Azi, aș vrea să vă povestesc puțin despre cum a început Eva mea.

Eva e un proiect foarte personal și foarte vechi pentru mine. Tema femininului este una uriașă, nu am nici destulă înțelegere nici experiență de viață să o pot cuprinde în rotunjimea ei. Tot ce pot face e să vă vorbesc despre ce am trăit și simțit eu, în speranța că va rezona cu ceva din voi și vă va pune poate pe gânduri despre cum vă trăiți propria feminitate, femei și bărbați deopotrivă căci feminin există în fiecare din noi.


Cum e un proiect de suflet, Eva e și pentru mine o călătorie, nu știu unde mă va duce…nu știu nici când o să fie gata…tot ce știu e că, după o perioadă lungă de teste și încercări, poate ai văzut deja prima Eva Kintsugi dacă nu, găsești filmulețul aici, am început în sfârșit să lucrez așa cum știu eu mai bine, spunând povești și ilustrându-le ba cu acuarelă pe hârtie ba cu obiecte din porțelan.

Îmi doresc ca Eva să fie un motiv să ne uităm împreună la ce am primit de la mamele noastre și ce dăm mai departe fiilor și fiicelor noastre. Și tare m-aș bucura să parcurgem acest drum împreună, să îmi scrieți despre voi, poveștile voastre, gândurile și simțirile voastre, ba chiar să îmi trimiteți desene. Mă găsiți oricând pe mail al.radu@outlook.com.


Acestea fiind spuse să pornim, pe fir înapoi...


Trauma transgenerațională. Ghemul cenușiu. 


2016, ilustrație în tuș și acuarelă pe hârtie, a4
Autoportret cu femeile din familia mea - "Ghemul cenușiu"

În pântec, fetusul feminin are deja formate toate ovulele. Ca o matryoshkă eu eram deja în pântecul mamei mele, când ea era în pântecul bunicii mele. Și dacă desfacem matryoshka mai departe descoperim ca totul a început cu Eva în grădina Edenului, mușcând cu poftă dintr-un măr.


La începutul procesului meu de vindecare, în toamna lui 2016, a ieșit la suprafață o poveste “Ghemul cenușiu” despre suferința transmisă din generație în generație pe cale maternă. Am publicat povestea mai târziu pe blog, dacă sunteți curioși o găsiți aici.


O poveste în același timp foarte personală, cu femeile din familia mea, dar și povestea multor femei. Câte dintre noi nu au avut o mamă, o bunică sau o străbunică, cu o viață grea care a dat mai departe, fără să vrea, prin laptele matern, și suferința. 

În anii care au urmat, în terapie, am depănat firul ghemului cenușiu înapoi.

Am descoperit la un moment dat, cu uimire, că firul cenușiu era împletit, în tot timpul ăsta, cu un fir roșu, al vieții. Care, deși eu nu știam încă, apare deja în ilustrație prin florile de cireș de pe rochița fetiței și obrăjorii surorii mai mari. Pe firul ăsta aș vrea să mergem mai departe, spre vindecare.




Ritul de trecere. Oala. 


Acum și mai mulți ani, să fi avut vreo 24, am avut un vis. Se făcea că eram la Orăștie, în vizită la Tanti Fenia, împreună cu mama și bunica mea, la masa de sub nuc.

Fenia, de la Stefania, o femeie mărunțică la vreo 90 de ani, cu o poveste de viață grea și complicată la care voi reveni. Mi-o amintesc mereu cu sorturi înflorate și pălărie de paie cu boruri largi cu fața ridată și senină, mâini noduroase de la muncit în grădină, voce și mers sprinten și mai ales cu un râs vesel ca de copil.

O adoram, și nu eram singura, toate femeile de pe stradă veneau la ea să își ia un răgaz de la greutățile vieții, iar bărbații, chiar și cei mai ursuzi, se luminau în prezența ei.


În visul ăsta, Tanti Fenia mi-a dăruit ceremonios o oală de ciorbă spunând că sunt destul de mare de acum să am oala mea. Era cea mai banală oală pe care ți-o poți imagina, de tablă smălțuită, roșie, cu capac cu urme că a fost folosită.


Multă vreme n-am știut ce să fac cu oala aia, nu știam să fac ciorbă. 


Târziu am înțeles ca oala aia banală de ciorbă era un obiect magic, femeile puneau în oală de multe ori ce găseau și transformau în hrană pentru ele și familiile lor, în oală aia se fierbea laptele proaspăt muls, se făceau leacuri din ierburi, se țineau alimente la păstrare și se stocau semințele pentru anul viitor, tot în oală se dădea în clocot apă în casă în care se năștea un copil.

Era în visul meu un simbol al femininului din mine, al capacității mele de creație, de a prepara hrana, de a vindeca, de a conține, de a visa….

Pentru ca m-am născut în '86 eu am primit o oală de tablă din era comunistă dar la origine era probabil un vas de pământ…la care eu i-am spus simplu Eva.


Va continua...



Până data viitoare aș vrea să vă las cu





Kommentare


Follow me
  • Facebook
  • Instagram
bottom of page