Învăț în fiecare zi să lucrez cu ce am...sunt zile când materia primă e bucuria, entuziasmul, energia,visarea iar în altele anxietatea sau oboseala...unele sunt mai lucrative iar altele deloc. În fiecare dimineață, mă trezesc și întreb...Ce avem azi de făcut și cu ce lucrăm?
De multe ori nu se potrivesc...sunt combinații nefericite ca atunci când am multe de făcut și entuziasm sau anxietate...una plăcută, una neplăcuta dar ambele la fel de neproductive dacă mă întrebi pe mine. Sau când am de turnat porțelan iar starea e de visare.
Obișnuiam să dau din colț în colț, să mă frământ...să dau târcoale mesei de lucru...fără prea mari rezultate însă. Acum încerc cât pot să mă adaptez.
Să ilustrez când sunt visătoare, să torn și să finisez când am energie, să beau un ceai cu anxietatea...îmi fac programul cu ele, le întreb și încerc să țin cont de părerea lor. Și parcă, cu cât le tratez mai cu respect și omenie, stările devin la rândul lor mai cooperante.
Chiar și anxietatea uneori se mai îmbunează după ce bem împreună un ceai și vorbim ca fetele, și mă trimite la atelier.
Iar seara înainte de culcare, pot spune cu mâna pe inimă că am făcut tot ce am putut mai bine cu materialul clientului.
