Am trăit până acum destul de simplu și mic...de două ori am plecat din țară, ultima oară am locuit aproape un an la Londra, doar ca să mă întorc la mai micul și mai simplul de aici. De când am terminat facultatea, nu mi-am dorit nimic altceva decât să pot să lucrez ceea ce îmi place, mai târziu, să pot să îmi plătesc ședințele de pihanaliză și să îmi fac mici plăceri ca plimbatul la pădure, o vacanță la mare și poate din când în când, câte o rochie. Costurile de trai le-am păstrat la un minim, locuind și având atelier în casa în care am copilărit, nu tu chirie și cheltuieli pe transport, destul spațiu să mă manifest și o anume simplitate a vieții de care nu vrei să fugi în vacanță. Și pentru mine, să pot face toate astea din munca mea, o bună bucată de vreme, a fost minunat de suficient!
Acum trei ani iubitul meu s-a mutat din București cu mine la Florești (asta pentru că eu m-aș sufoca la oraș dar și pentru că nu mi-aș fi permis, din "salariul" meu de ceramist jumătate dintr-o chirie de București plus un spațiu de atelier).
Lucrăm amândoi foarte mult, de acasă, din care eu ocup cea mai mare parte cu cuptoare, butoi cu porțelan, praf, cutii de ambalat și pensule. În cei trei ani, spațiul de trăit propriu zis s-a restrâns din ce în ce mai mult în jurul nostru. Munca mea a crescut pe nesimțite în volum, ochii au început să îmi obosească (de un an port ochelari de vedere), iar de curând coloana mi-a semnalat că nu mai pot petrece așa mult timp pe scaun la masa de lucru. Mi-e clar acum, că viața cea veche mi-a rămas mică și e nevoie de o schimbare...
Care s-a și arătat!:) Ne vom muta în curâd într-o casă mai mare lângă pădure, nu departe de aici, și pentru prima oară în viața mea, încep să doresc mai mult și mai mare...încep să mă gândesc la un atelier separat de spațiul de trăit, în care să pot primi oameni, la ideile de care n-am timp și care se tot adună prin caiete de schițe și jurnale, la continuarea poveștii KĂTUN, la trăit și dincolo de muncă, poate într-o zi la o familie și, de ce nu, Sfantul Graal al freelancing-ului, siguranță financiară la bătrânețe, când nu voi mai putea lucra.
Vreau să iau cu mine din perioada asta care se încheie, simplitatea, capacitatea de a mă mulțumi cu puțin și bucuria lucrurilor mici, și să las în urmă toate limitele și temerile, care nu îmi mai folosesc. Am înțeles că nu pot munci mai mult decât deja o fac, și singura soluție e să muncesc altfel, mai bine, să încerc lucruri noi, să experimentez....
Una din limitele astea care pică azi, nu fără o cutremurare, este contul pe Patreon.
Așa că dacă vă place ceea ce fac, în munca mea de atelier, și v-ar plăcea să vedeți mai mult și mai mare, sau doriți să mă ajutați să duc povestea KĂTUN mai departe, mă puteți sprijini prin a deveni patroni aici.
Devenind patroni veți avea acces early bird la toate colecțiile mele de ceramică, postări săptămânale din culise și câteva printuri, ilustrații originale și obiecte anual.
💙
