Jurnal de atelier, pe final de octombrie
În era asta a inteligenței artificiale și a suprasolicitării vizuale, simt nevoia de a mă întoarce la simțuri... la miros și atingere.
Am povestit puțin pe Patreon, cum am început din vara să îmi urmez nasul, la propriu. Atelierul meu s-a transformat într-un laborator alchimic diletant, cu borcane la macerat și materiale vegetale prețioase, care mai de care, mai mirositoare. Nu vă pot spune cât de fericită m-a făcut preocuparea asta olfactivă! Cum îmi potolește neliniștea, care în ultima vreme pare că vine spre noi în valuri, pe toate canalele digitale (știri, social media)... lumea pare că s-a întors cu susul în jos!
Dar când amușin un miros nou sau fac câte o combinație pe care încerc să o descriu în carnețelul meu în cuvinte, mă întorc la mine, în corpul meu, unde e liniște și bine. Apoi mă uit în jur la oameni, pe stradă, stau de vorbă cu prieteni și observ că în viața reală toate sunt încă la locul lor, oamenii își zâmbesc, colaborează și își văd fiecare treabă cât pot de bine.
Sunt tare curioasă dacă și voi simțiți asta în ultima vreme și ce faceți pentru a vă menține echilibrul, m-aș bucura să îmi scrieți în comentarii.
Așa am redescoperit mirosul fructelor și frunzelor de smochin, al semințelor de anason, al cojilor verzi de nucă, al trandafirilor, al glicinei, al tufei de caprifoi de la poartă și mirosul dulce prăfos al rizomilor de iris, și toate astea fără să părăsesc perimetrul grădinii. Ah, cum aștept primăvara cu toporași și liliac!

Am făcut până acum câteva poeme olfactive pentru prieteni, inspirate de poveștile lor.
Îmi place să lucrez așa commisioned, îmi pune nasul la încercare, mai ales că paleta mea olfactivă e încă destul de limitată, în jur de 50 uleiuri esențiale, 2 absoluturi și 15 tincturi făcute de mine din materiale vegetale și rășini. Unul dintre ele trebuia să miroasă a cărți vechi, piele și aer sărat de mare, a ieșit ceva ce mă duce cu gândul la biroul căpitanului Nemo pe Nautilus, altul a trabuc fin și cogniac în fața șemineului și altul a forja lui Hephaistos sau atelier de bijutier... care mie îmi miroase a o sticlă de cola, prospăt deschisă.
Am primit feedback încurajator, ceea ce mă face și mai mult să continui această explorare.
Apoi ca un făcut, așa se întâmplă când îți urmezi inima și nasul, la ziua unui prieten am întâlnit o lovely lady, o adevărată pasionată de parfumuri, cu peste 700 recenzii pe Fragrantica și de atunci am devenit nasuri prietene. Schimbăm impresii olfactive și mostre, ea îmi trimite parfumuri din colecția ei pentru a-mi educa nasul iar eu îi trimit creațiile mele olfactive la revizuit.

Primul meu parfum natural, cu tot dichisul, se numește Jardin après la pluie, cadou pentru mama. L-am imaginat ca pe o plimbare, după o ploaie zdravănă, în grădina ei de la Bezenet, pe lângă tufa impresionantă de hortensii albastre, aerul miroase a verde aromat, a cimbrișor proaspăt, un fir răzleț de mentă sălbatică și măghiran, a pământ ud și puțin lemnos... apoi treci pe lângă troița cu iz de tămâie și căpița de fân, pe lângă o fântână... iar în fundul grădinii ajungi la un molid înconjurat de ferigi.
Am pus totul într-o sticlă pătrată cu dop, un bobocel rozaliu de bujor... căci sunt convinsă că o să-i placă, mama e mare iubitoare de bujori.
Vă las poze cu grădina ei, să vă imaginați cum miroase... Clima acolo e tot temperată dar mai blândă, cu ceva influențe oceanice. Temperaturile nu ajung la extreme așa că e verde tot timpul anului. Uneori merii înfloresc a doua oară, și au în același timp și fructe și flori.
Apoi nu știu de ce, acolo cerul îmi pare mai albastru și mai înalt... probabil e ceva din umiditatea atmosferică.
Și cum vreau să împărtășesc cu voi toată aventura asta frumos mirositoare am început să lucrez la o colecție de poeme olfactive, din grădina mea, în sticluțe de porțelan bune de pipăit.
Următorul poem olfactiv va fi cadou de final de an pentru membrii activi Patreon și dacă totul merge bine, voi avea și câteva sticluțe în shop. Nu vreau să vă spun mai multe, să nu stric surpriza, dar parfumul a fost testat pe toate nasurile pe care le-am prins, a primit undă verde și e deja la macerat.
Între timp lucrez la cele mai drăguțe sticluțe de porțelan cu dop. Am întâmpinat ceva provocări tehnice: cum fac dopul să fie etanș... dar cred că am dibuit... oricum, vă țin la curent.
Până atunci, vă mulțumesc că sunteți aici și nu uitați să vă urmați cu încredere nasul (intuiția) 🤍









Comentarii